Brandingul original este visul oricărui client și promisiunea oricărei agenții de branding.
Dar ce mai înseamnă cu adevărat „original” în 2025, într-o lume în care sunt înregistrate peste 130 de milioane de mărci la nivel global? – și numărul crește constant.
Un brand UNIC, un nume care nu există nicăieri altundeva, asta e dorința cea mai arzătoare.
Branding original la ”casele mari”.
Zilele trecute, am urmărit cu interes postarea agenției Lippincott despre noua identitate a Qnity – un brand al DuPont Electronics. Un proiect complet, de la naming la identitate vizuală. Îmi place. Este atât futuristic cât și ancorat în realitate, cu rădăcini și apel la valori statornice, este fluid, dinamic, smart, dar și sensibil. Da, sensibil și ”touchy”. (vezi intreaga identitate a brandului aici)
Dar ceva nu-mi dădea pace, unde mai auzisem eu numele acesta? Să fie oare rezonanța fonetică? Sonoritatea universală, ceva îmi era cunoscut numele. L-am căutat pe Google. Și iată:
Qnity este deja un brand activ de prin 2021, un consultant de business din Minnesota, axat pe industria beauty & wellness (dădusem peste ei prin 2022 când cercetam domeniul de beauty și al saloanelor profesioniste în cadrul unui proiect de branding, și pe atunci aveau și componenta de educație – QnityforSchools). Interesant este ca ei dețin domeniul de .com
Surprinsă, am continuat. Am găsit și Qnity.bio, o companie care activează chiar într-un domeniu apropiat de cel al DuPont Electronic… cu un logo și simbolistică ce amintesc, în mod intrigant de direcția vizuală actuală. Apoi am găsit și Qnity.io – tot pe domeniul tehnologiei.
Numele „Qnity” sună techy, fresh, scurt și internațional. Nu e de mirare că mai mulți l-au considerat atractiv.
Mă întreb:
- Cine are prioritate? Cel care înregistrează marca oficială?
- Ce înseamnă „originalitate” dacă un nume este deja folosit în alte domenii?
- Cum de o agenție de renume mondial ar fi propus un nume deja activ în alte industrii? sau nu era nimic activ la momentul propunerii?
- Și dacă o agenție mare ar face asta, cum ar fi privită o agenție mică în aceeași situație?
Și este intrigant (pentru mine cel puțin) că un gigant precum DuPont a lansat Qnity fără să dețină .com-ul*, domeniu care aparține unui alt brand activ din 2021. Un detaliu mic, dar care ridică întrebări despre cum construim astăzi percepțiile și care mai sunt semnele vizibile ale „seriozității” unui brand.
*Scurtă explicație despre .com
În trecut, dacă nu aveai .com-ul, nu contai. Când au apărut primele site-uri, a fi pe .com era un fel de certificat de seriozitate. Dacă aveai un domeniu .com, erai perceput ca „firmă adevărată”.
În plină bulă a internetului, asta era regula nescrisă. A devenit un simbol de încredere, de legitimitate.
Astăzi, însă, percepția s-a (mai) schimbat. Extensiile de domenii s-au diversificat, iar autoritatea nu mai stă doar în adresa web, ci în conținut, relevanță și prezență constantă. Cu toate acestea, e de mirare că DuPont (un gigant) nu a obținut qnity.com. Semn că poate nici ei nu au anticipat posibila confuzie, sau pur și simplu nu își bat capul.
Și cum rămâne cu brandingul original în epoca supra-saturării?
În final, am verificat: DuPont a înregistrat marca Qnity în 2020 (aplicația pentru marcă verbală pe 27.08.2019), iar în 2025 a fost înregistrat și logo-ul în țări asiatice (aplicație depusă pe 21.04.2025 – surse Wipo, Tmdn.org). Deci, e posibil ca întregul proces să fi durat 5 ani. Un efort mare, cu siguranță.
Dar chiar și așa, numele fusese deja folosit public de alte entități. Poate că nu erau mărci înregistrate, dar erau vizibile, active.
Asta m-a făcut să reflectez: ce înseamnă cu adevărat să ai un branding original într-o epocă în care aproape totul pare deja luat?
Răspunsul nu e simplu.
Originalitatea nu mai înseamnă neapărat primul, ci cel care construiește un sens memorabil și relevant. E despre poveste, despre context, despre de ce acel nume e acolo. Cine îl duce mai departe? Cine-l transformă într-un simbol, nu doar într-o etichetă?
Și acum revenind la nume și renume, la agențiile mari vs studiourile mici.
Diferențele sunt reale. Agențiile mari vin cu know-how global, procese complexe și un renume incontestabil. Dar studiourile mici – ca al nostru și ca ale multor colegi de breaslă – vin cu altceva:
- implicare personală reală,
- rapiditate în decizii și execuție,
- relații directe cu fondatorii și echipa creativă,
- pasiune nefiltrată de KPI și board meetings.
Atunci când propriul nume este în joc, când tu – ca fondator – ești direct implicat în fiecare decizie, miza devine personală. Și acest lucru se simte în rezultat…și încă ceva:
Simțim acum (mai 2025), că trăim într-o perioadă în care viteza a devenit normă, iar AI-ul pare că ne ia locul peste tot. Ironic, chiar și acum, scriind acest articol, îl folosesc. Rapid, eficient, util, un tool excepțional care eficientizează timpul.
Vor urma, cu siguranță, ani de haos creativ. O explozie de conținut generat automat, o schimbare radicală a regulilor jocului. Însă, după ce apele se vor liniști, va rămâne ceea ce contează cu adevărat: creația cu sens. Forma cu fond. Umărul pus personal într-un proiect.
Internetul e deja plin de reclame spectaculoase generate de AI (cafenele Gucci de vis, cadre impecabile, culori luxuriante) – arată bine, dar simți că lipsește ceva. E frumusețe fără trăire. Estetică fără ”suflet”. Formă fără esență, ceva rece.
De aceea, cred că studiourile mici, implicate, transparente, cele care văd fiecare proiect ca pe un succes personal, vor rezista. Pentru că acolo e omul – adevăratul conținut.
Autor: Ana Armeanu, Mai 2025.
