PROVOCAREA
Ce probleme rezolvăm cu acest proiect de branding?
The Valley Resort este rezultatul unui parteneriat durabil, ghidat de nevoile comunității locale și de angajamentul față de respectarea și conservarea naturii în încercarea de a crea un resort unic în România.
În contrast cu alte proiecte similare, The Valley Resort își orientează acțiunile nu numai către clienți, ci și către comunitatea locală din Vama Buzăului și mediul natural al Munților Ciucaș, contribuind la dezvoltarea durabilă a zonei prin crearea de noi oportunități.
Un proiect ambițios și vast are nevoie de o identitate complexă care să înglobeze toate aspectele esențiale ale brandului.
SOLUȚIA
Care este cea mai bună abordare pentru a rezolva problemele brandului?
Brandul se adresează atât pieței naționale, cât și celei europene, cu un public țintă format din persoane educate și conștiente și necesită un nume simplu și memorabil, împreună cu o identitate distinctivă care să susțină o poziționare unică: confort premium și facilități moderne în inima naturii.
Personalitatea brandului înglobează trăsăturile expertului remarcabil în domeniul turismului bazându-se pe experiența vastă și îndelungată a operatorului internațional BungalowNet Group.
Identitatea brandului este una elegantă și minimalistă cu rădăcini în tradiție, inspirată atât de cadrul natural cât și de cel cultural local.
LOGO
Simbolistica din spatele logo-ului.
Logo-ul a luat naștere după multiple încercări de surprindere a esenței eluzive ce unește brandul cu cadrul natural și geografic.
Prin eforturi comune am reușit să închegăm forma finală logo-ului, care ilustrează într-o modalitate abstractă și geometrizată ”bujorul de munte” al Munților Ciucaș, reinterpretat pornind de la motivele populare cusute specifice zonei.
Logo-ul înglobează valorile care stau la baza brandului:
• îmbrățișarea tradițiilor locale
• respect pentru natură
• integrare sustenabilă în cadrul natural
• relaxare